Presă/Metaminds
Marius Marinescu, CTO: „Principalul vinovat pentru nemulțumirile privind serviciile digitale este lipsa interconectării dintre sistemele de IT”
Metaminds · 13 iunie 2024
Metaminds, dezvoltator de soluții de tehnologie pentru servicii digitale, va investi 3 mil. euro în următorii ani pentru a crea și extinde departamente dedicate arhitecturii, dezvoltării și operaționalizării de noi soluții de tehnologie, dar și pentru a consolida expertiza pentru echipe specializate în arii precum computing, stocare, virtualizare, arhitectură de comunicații și securitate, au declarat reprezentanți ai companiei în cadrul unui eveniment care a avut loc marți în București. Fondurile vor fi direcționate și către o academie proprie, menită să transforme pregătirea profesională în domeniul tehnologiei. „Toate aceste investiții vor permite companiei Metaminds să dezvolte și să implementeze soluții avansate în domeniul identității digitale, să optimizeze și să inoveze în gestionarea, analiza și valorificarea volumelor mari de date și să îmbunătățească măsurile de securitate cibernetică pentru a proteja datele și infrastructurile digitale ale clienților.”
Compania, care a raportat pentru 2023 o creștere a cifrei de afaceri de 36%, până la 243 mil. lei (49 mil. euro), și un profit net de 7,4 mil. lei, cu un număr mediu de 43 de angajați, lucrează preponderent cu sectorul public.
Metaminds a investit în realizarea unui sondaj cu privire la digitalizarea serviciilor publice din România, care a fost realizat de AtlasIntel și ale cărui rezultate sunt departe de a fi surprinzătoare: conform datelor, 52% dintre români declară că interacțiunea cu serviciile digitale publice disponibile în prezent nu le-a îmbunătățit experiența personală cu acestea, dar și că ar vota online dacă acest lucru ar fi disponibil; de asemenea, principalul serviciu public pe care românii și-l doresc digitalizat este cel de sănătate.
Reprezentanții Metaminds au spus că au comandat acest sondaj pentru a avea o bază de discuție despre modul în care se derulează digitalizarea pe plan local. „Vrem să începem o conversație despre viitorul digital al României, dar și despre viitorul companiei noastre. Am ales să facem acest exercițiu pentru a avea o înțelegere mai bună a prezentului și pentru a avea, de asemenea, o predictibilitate mai mare asupra nevoilor viitoare. Vrem să ne uităm împreună în această oglindă care ne arată care este percepția cetățenilor – care sunt, de fapt, beneficiarii muncii noastre – despre digitalizarea României. Astfel putem să ne concentrăm mai bine eforturile în direcția corectă”, a declarat Andrei Cruceru, cofondator și președinte al Directoratului Metaminds.
„Toate aceste percepții și răspunsuri ale oamenilor nu fac decât să confirme că planurile strategice de viitor pe care ni le-am asumat sunt în direcția corectă. Planuri care ne vor permite să fim 100% pregătiți pentru provocările și problemele care vin la pachet cu digitalizarea. Așa cum ați văzut, la nivel global, transformarea digitală vine cu un impact profund. Serviciile sunt din ce în ce mai interconectate, iar la baza acestei interconectări stau identitatea digitală și datele. Gradul de satisfacție din interacțiunea cu serviciile digitale rămâne la un nivel scăzut (în România – n. red.), iar principalul vinovat, în opinia noastră, pentru asta este lipsa interconectării. Serviciile digitale funcționează în mare parte izolat și nu comunică eficient între ele. Acest lucru face ca tehnologia din spatele lor să nu fie optim folosită, dar, mult mai important, afectează experiența utilizatorilor”, a declarat Marius Marinescu, CTO al Metaminds.
„Câți dintre noi nu ne-am dorit să nu mai fim nevoiți să plimbăm același set de acte la instituții diferite? Mai exact, să scăpăm fix de acea birocrație despre care 70% dintre români spun că este problematică. Iar această lipsă a interconectării duce la rezultatele pe care le-ați văzut relativ la percepția publicului despre serviciile digitale din România. Suntem efectiv frustrați de faptul că trebuie să navigăm în platforme multiple și să furnizăm în mod repetat același set de informații. Acest lucru nu este doar ineficient, ci face din România o țară complet neatractivă pentru investiții și inovații. Plecând de la premisa că viitorul digitalizării în România va respecta tendințele globale, investim în dezvoltarea de noi capabilități, competențe și resurse tehnice, astfel încât să putem răspunde provocărilor generate de interconectarea serviciilor digitale”, a spus Marinescu.
„Ambiția noastră nu este mică, este realizabilă, atâta vreme cât o să ne executăm disciplinat planul de business. Cred că sunt aproape 2 ani de când am început să lucrăm sub această nouă formulă de sistem de management dualist și, la momentul respectiv, când, discutând cu colegii, mi-am asumat rolul de a coordona activitatea Consiliului de Supraveghere, am văzut o mare oportunitate, aceea de a accelera creșterea companiei implementând un sistem de reguli și de bune practici care să completeze competențele tehnice ale echipei”, a declarat Ovidiu Ghiman, președinte al Consiliului de Supraveghere al Metaminds.